Nerostite...

Pana nu de mult credeam (cu un oarecare aer de falsa superioritate) ca am parcurs o distanta incomparabil mai mare decat altii. Si era bine. Eram chiar mandru de cicatricile de pe talpi si de hainele uzate - marturii ale momentelor cand destinul (for lack of a better word) s-a uitat piezis la mine si am razbit.
Acum insa, ma intreb cu o frecventa suparatoare daca nu cumva m-am ratacit, daca usurinta cu care m-am lasat purtat de curentii potrivnici nu m-a dus mai departe decat mi-as fi inchipuit atunci cand am pornit. Aproape zilnic imi verific busola, o asez pe muschi de copac si caut din rasputeri Steau Nordului sperand ca in cele din urma sa-imi gasesc calea sau macar fragmente din cel care a pornit pe ea in urma cu mult timp...