Am PUP(at) un caine cascador

Mai stii cum atunci cand erai mic raspundeai inflacarat la intrebarea "Ce vrei sa te faci cand ai sa fii mare? " Mai stii si ce raspundeai? Pun pariu ca intre Astronaut si Doctor nu era niciodata o linie clara de demarcare si ca nu iti amintesti de prea multe cunostinte care sa fi sustinut sus si tare ca ar vrea sa fie Hingheri. Si in fond...why would you...la varsta aceea tot ce ne inconjoara ne e prieten si nu merita nici cel mai mic gand rautacios.
Ei bine nici eu nu imi doream aceasta meserie sau experienta in CV, dar aseara am aflat ca as avea ceva skilluri numai bune pentru a solicita recompense puse pe capul latratorilor.
Kum fu: Dupa mai bine de 6 ore pe sosele patriei unde mi-a fost dat sa intalnesc peisajele la care visam inca de cand satateam frumos mai-mai in pat cu piciorul in reconstructie, am ajuns si in mirifica zona Pipera (adica mai aveam 10 minute pana acasa) cand un vajnic luptator de guerilla urbana, pe numele lui Patrocle a tasnit in fata masinii...Bafta(?) lui a fost sa evite masina care era sa il ia din sensul opus si fix cand a zis hop...a sarit parleazul fix in numarul meu de inmatriculare, care frana de zor dar insuficient.
A urmat o scena desprinsa parca din Crouching Mut, Hidden Dog - desi nici macar aia din Hong Kong nu aveau asa efecte speciale. Misteriosul cascador a lansat un schelalalit cu efect de "time freeze", absolut necesar pentru a admira la maxim un "dublu axel cu triplu tulup" urmat de un "tsukahara". Toata treaba s-a inchiat apoteotic cu o fuga in boscheti la ceilalti 2 tovarasi ai lui care asemeni participantilor la trafic priveau inmarmuriti:



Dupa ce s-au felicitat pentru succesul rasunator pe care l-au avut in a face parul maciuca tuturor celor care au franat cat i-a tinut A-BE-ESUL, cei 3 comunitari s-au indreptat spre un petec de iarba de unde au continuat sa priveasca traficul.
Nu are rost sa mai zic ca am fost mut pe mai toata durata serii, vadit afectat de faptul ca tocmai avusesem primul meu incident pe 4 roti frumoase...
Mi-a trecut azi. cand sub protectia anonimatului, martori oculari afirma ca l-ar fi vazut pe eroul povestiri alergand si latrand de mama focului la cateva masini...din obisnuinta sau din ranchiuna ?

Hey, fatza de caine!

Cu cativa ani in urma aflam de la radio ca parizienii au tinut sa isi regandeasca atitudinea vizavi de plimbatul cateilor de companie pe strada. Au plecat de la premiza ca un trotuar/strada/ parc curat sunt graitoare pentru gradul de civilizatie al unei capitale europene si au lansat o campanie care lasa publicul tinta sa aleaga: "Vreti ca orasul dumneavoastra sa miroasa a Coco de Chanel sau a Caca de Catel?".
Mi s-a parut genial mesajul si in egala masura amuzanta preocuparea lor pentru acest aspect - ca deh - asa gandeste romanul : "Da domnule, fix asta ii arde pe ei acuma, in timp ce la noi...".
Insa atentia la detalii nu ii bantuie doar pe amicii francezi caci in Olanda aveam impresia ca exista un indicator reiterand politici "anti-canine"cam pentru fiecare patruped latrator.

Unele erau directe si puneau "motzul" pe I:


Altele dadeau indicatii scenice:
Fereasca Sfantul Roch sa fii cu Patrocle la plimbare si sa n-ai ustensilele la tine...


Caci atunci o sa trebuiasca sa pui cu manuta toata tarasenia in Cutia Pandorei:


Mai e nevoie sa iti zic ca nu exista "caini fara stapan"- mai degraba multe rate comunitare al caror tir este mai putin naucitor decat o pereche de colti veseli?

Si daca ai sa vrei sa afli si motivul - e simplu: in Olanda - omul e companionul de nadejde al patrupedului si nu invers, caci altfel cum ar sti saracul cand are voie sa se plimbe?


Si totusi daca te cheama Azor si poti citi asta atunci ia aminte: Ai face bine sa nu faci "SPOOF" la ei pe strazi, 'cuz that ain't no funny s#it...

Petrecand printre ai lor

In cursul minisederii printre olandezi am fost invitat de onoare la aniversarea unei prietene de familie. Nu ma asteptam sa ajung sa rememorez cu placere aceasta petrecere dar pot sa zic cu mana pe inima ca nu s-a incadrat in tiparele in care o asezasem cu ignoranta inca dinainte de a fi pasit pe usa gazdelor.

Dincolo de tratatiile normale care cronologic se rezuma la : cafea- prajitura- bere – gustari (cascaval si felurite carnuri feliate pe platouri)-bere si iar bere, am servit cu placere cantece la muzicuta, discutii care au variat de la politica europeana la destinatii de vacanta sau problema rasismului. Am continuat apoi cu felurite cantari acapella din partea sarbatoritei (membra a diferite coruri locale/nationale), pentru ca pe final de seara cand “functionam pe aburi” sa trecem la bancuri cu perdele de diferite dimensiuni.

A fost o seara de neuitat in care s-a vorbit la aceea masa pe rand in Olandeza, Engleza, Frislandeza (un melanj din primele 2), Germana si Franceza si chiar daca ne-am mai ratacit prin traduceri…fiecare participant a reusit sa se salveze cu cate o gluma sau un zambet.

Trecuse ceva timp de cand m-am mai adunat cu asemenea comeseni care sa te faca sa uiti de ceas sau ca nu ai vazut atatea cate au vazut ei…ceea ce ar fi fost cam greu tinand cont ca daca nu ma pun la socoteala, pot afirma cu oarecare siguranta ca media de varsta a participantilor la festiviati se clasa aproape de 64 de ani…plus minus 5 bete, cum scrie pe cutiile de chibrituri.

E un deliciu sa petreci alaturi de oameni care au recunoscut ca in urma cu 50 de ani si la petrecerile varstnicilor lor se discuta despre pensia mica, medicamente, boli necrutatoare, tuning de cavouri si binenteles preferata bunicilor mei…”mortii proaspeti”(sau cine mai cineaza printre ingerasi). Au trecut si ei prin aceasta mentalitate, si au reusit sa lase in urma aceste griji – preferand sa petreaca. Si asta nu doar pentru ca societatea lor ii trateaza mai bine ci si pentru ca “e timp destul sa ne preocupe astea lumesti in restul zilelor- acum petrecem, acum traim” – cand gazda noastra, Jan mi-a zis asta, am avut senzatia ca reeditam Zorba Grecul…si mi-a placut mult si mi-a amintit de intelepciunea rostita intr-un cantec:

Cine nu are batrani sa isi cumpere - din Olanda!

Nerostite...

Pana nu de mult credeam (cu un oarecare aer de falsa superioritate) ca am parcurs o distanta incomparabil mai mare decat altii. Si era bine. Eram chiar mandru de cicatricile de pe talpi si de hainele uzate - marturii ale momentelor cand destinul (for lack of a better word) s-a uitat piezis la mine si am razbit.
Acum insa, ma intreb cu o frecventa suparatoare daca nu cumva m-am ratacit, daca usurinta cu care m-am lasat purtat de curentii potrivnici nu m-a dus mai departe decat mi-as fi inchipuit atunci cand am pornit. Aproape zilnic imi verific busola, o asez pe muschi de copac si caut din rasputeri Steau Nordului sperand ca in cele din urma sa-imi gasesc calea sau macar fragmente din cel care a pornit pe ea in urma cu mult timp...

Jurnal de Olanda

Fara program sau agenda definita am incheiat aproape 2 zile din scurtul periplu olandez.
Sunt relaxat in masura in care ti-o permite un orar cu doar o singura intrare fixa: "Servim cina la ora 6...". Am pedalat de ma doare fundul, am facut poze din mersul biciletei, am baut bere si am glumit cu localnici sugubeti de varsta a treia. Am mancat Krentebolen (chifle cu stafide) cu unt si capsuni la micul dejun si le-am udat din belsug cu minunatul gust al unei Dowe Egberts la filtru. Am stat nitel si la soare (desi arat deja ca un taciune) si apoi am mai pedalat nitel. Am cautat machete de VW cat mai deosebite...but no joy...si apoi m-am urcat inapoi pe bicicleta...
Acum astept ca in fiecare seara sa vad cum soarele istovit de calatoria sa zilnica (aici mai lunga decat la noi - ca deh, latitudinea) va saruta de noapte buna pajistea din fata casei noastre pe care calca nonsalant cativa caiuti Frieslandezi... heel mooie

Aproximativ 600 de KM in 14 ore

Cam asa s-ar traduce tentativa reusita de a acoperi intr-o zi cateva din cele mai frumoase zone de sightseeing din tarisoara noastra: Bucuresti - Curtea de Arges - Barajul Vidraru - Balea Lac - Sibiu - Valea Oltului - Bucuresti.
Intrucat mi-a fost dat sa vad pentru prima data aceste meleaguri despre care doar citisem in generala sau liceu, e de la sine inteles ca am fost placut impresionat sa le vad cu ochii mei:

Manastirea Argesului - "Mesterul Manole" rings a bell?


Barajul Vidraru - sau o noua confirmare a fobiei mele fata de inaltimi:

Am zis ca nu pot suferi inaltimile?... :S
Transfagarasan - Take 1:

si tot urci...


pana dai de rezidentii permanenti:


si te lasa magarusul de izbeliste...


cand mai ai doar putin pana la destinatie - Lacul Balea :


Dupa coborarea pana in Sibiu si un scurt tur de oras care a inclus si un capucino vienez la Einstein (Piata Mica), a urmat Valea Oltului - fiind insa tarziu in noapte - cam greu sa faci poze cand alergi masinuta in speranta ca nu o sa te fure somnul pana ajungi acasa. Mi-a placut ...

Olandezi, paduri si role

Urasc sa imi fac bagajele si totusi asta ma asteapta in urmatoarele ore. Maine incepe ultima saptamana din concediul meu dedicat exclusiv familiei si rasaritul zilei de luni ma va gasi trandavind printre asternuturi olandeze.
Nu imi doresc decat ca acolo sa ma astepte o bicicleta si o agenda deschisa - sa nu am programul deja stabilit precum o vacanta la pachet cumparata de la vreo firma dubioasa de turism.
Imi e dor sa pedalez prin padurile din Oranjewoud si sa franez brusc pentru a lasa un iepure sau o caprioara sa imi taie calea. Sau sa ma iau la intrecere cu nenea care se dau cu role de viteza si oricat de tare as da eu la pedale, ma depasesc cu gratia unor magicieni care parca au inghetat timpul in jurul lor si acum se plimba nestingheriti.
La drept vorbind cred ca imi e pur si simplu dor sa fac sport asa cum eram obisnuit pana cand piciorul meu stang s-a gandit ca e vremea sa ia o pauza...
Tocmai de asta si pentru ca acum am voie, decid solemn acum ca - la intoarcere imi voi reconditiona rolele - vara e inca in putere - ar fi pacat sa ratez ocazia.
Abia astept sa ma intorc - chiar daca asta echivaleaza cu terminarea concediului...

O fi rau, o fi bine...

AM scris si am sters vreo 4 variante de inceput ale acestui post, incercand sa descriu starea de 2 lei care m-a caracterizat in urma cu 24 de ore.
AM fost posac, am fost dezamagit, am fost acru, am fost confuz, am fost meditativ, am fost transant, am fost duplicitar...si toate astea in sinea mea.
AM creat o tornada sufleteasca si am intretinut-o punandu-i in cale muzica si ganduri, sperante irosite si viziuni ale unui viitor alternativ in care EU CHIAR IMI CONTROLEZ VIATA.
AM avut momente in care imi venea sa plang la fel de mult cum mi-as fi dorit ca celor care plang prea des sa le sece izvorul.
AM fost vindicativ si neinduplecat - am fost toate astea si mai multe - dar numai eu am stiut. Si am tinut intr-atat sa nu impart cu nimeni asta incat oricine ma simtea si incerca sa se apropie -vadit interesat sa ma binedispuna - se lovea de vorbe taioase precum sarma ghimpata sau de un zambet lapon ce indemna la autoconservare:

AM ajuns in cele din urma sa apreciez acest cataclism interiorizat ca dovada a faptului ca si eu pot sa am un colt doar al meu - un "bat - cave" unde sa ma retrag si din care sa-mi privesc existenta ca un spectator cu vadite inclinatii autocritice.
AM sa iti atrag atentia insa ca aceesta nu e nici pe departe "my happy place" - e reversul. E locul rece si ostil in care doar eu pot supravietui si unde tot ce ma inconjoara si imi afecteaza trairile devine ALB sau NEGRU - si e atat de simplu sa judeci cand nu mai ai atatea variabile.

-------------------------------------------------------------------------------------

Nu stiu daca m-am intors cu totul de acolo, sau daca am incuiat calea de acces - de fapt nici nu sunt pe deplin convins ca vreau sa fac asta - cochetez cu revenirea in acel loc in care parca am lasat o parte din mine... O fi rau, o fi bine?