"I want to stay as close to the edge as I can without going over. Out on the edge you see all kinds of things you can't see from the center" - Kurt Vonnegut
Cu cativa ani in urma aflam de la radio ca parizienii au tinut sa isi regandeasca atitudinea vizavi de plimbatul cateilor de companie pe strada. Au plecat de la premiza ca un trotuar/strada/ parc curat sunt graitoare pentru gradul de civilizatie al unei capitale europene si au lansat o campanie care lasa publicul tinta sa aleaga: "Vreti ca orasul dumneavoastra sa miroasa a Coco de Chanel sau a Caca de Catel?". Mi s-a parut genial mesajul si in egala masura amuzanta preocuparea lor pentru acest aspect - ca deh - asa gandeste romanul : "Da domnule, fix asta ii arde pe ei acuma, in timp ce la noi...". Insa atentia la detalii nu ii bantuie doar pe amicii francezi caci in Olanda aveam impresia ca exista un indicator reiterand politici "anti-canine"cam pentru fiecare patruped latrator.
Unele erau directe si puneau "motzul" pe I:
Altele dadeau indicatii scenice: Fereasca Sfantul Roch sa fii cu Patrocle la plimbare si sa n-ai ustensilele la tine...
Caci atunci o sa trebuiasca sa pui cu manuta toata tarasenia in Cutia Pandorei:
Mai e nevoie sa iti zic ca nu exista "caini fara stapan"- mai degraba multe rate comunitare al caror tir este mai putin naucitor decat o pereche de colti veseli?
Si daca ai sa vrei sa afli si motivul - e simplu: in Olanda - omul e companionul de nadejde al patrupedului si nu invers, caci altfel cum ar sti saracul cand are voie sa se plimbe?
Si totusi daca te cheama Azor si poti citi asta atunci ia aminte: Ai face bine sa nu faci "SPOOF" la ei pe strazi, 'cuz that ain't no funny s#it...
In cursul minisederii printre olandezi am fost invitat de onoare la aniversarea unei prietene de familie. Nu ma asteptam sa ajung sa rememorez cu placere aceasta petrecere dar pot sa zic cu mana pe inima ca nu s-a incadrat in tiparele in care o asezasem cu ignoranta inca dinainte de a fi pasit pe usa gazdelor.
Dincolo de tratatiile normale care cronologic se rezuma la : cafea- prajitura- bere – gustari (cascaval si felurite carnuri feliate pe platouri)-bere si iar bere, am servit cu placere cantece la muzicuta, discutii care au variat de la politica europeana la destinatii de vacanta sau problema rasismului. Am continuat apoi cu felurite cantari acapella din partea sarbatoritei (membra a diferite coruri locale/nationale), pentru ca pe final de seara cand “functionam pe aburi” sa trecem la bancuri cu perdele de diferite dimensiuni.
A fost o seara de neuitat in care s-a vorbit la aceea masa pe rand in Olandeza, Engleza, Frislandeza (un melanj din primele 2), Germana si Franceza si chiar daca ne-am mai ratacit prin traduceri…fiecare participant a reusit sa se salveze cu cate o gluma sau un zambet.
Trecuse ceva timp de cand m-am mai adunat cu asemenea comeseni care sa te faca sa uiti de ceas sau ca nu ai vazut atatea cate au vazut ei…ceea ce ar fi fost cam greu tinand cont ca daca nu ma pun la socoteala, pot afirma cu oarecare siguranta ca media de varsta a participantilor la festiviati se clasa aproape de 64 de ani…plus minus 5 bete, cum scrie pe cutiile de chibrituri.
E un deliciu sa petreci alaturi de oameni care au recunoscut ca in urma cu 50 de ani si la petrecerile varstnicilor lor se discuta despre pensia mica, medicamente, boli necrutatoare, tuning de cavouri si binenteles preferata bunicilor mei…”mortii proaspeti”(sau cine mai cineaza printre ingerasi). Au trecut si ei prin aceasta mentalitate, si au reusit sa lase in urma aceste griji – preferand sa petreaca. Si asta nu doar pentru ca societatea lor ii trateaza mai bine ci si pentru ca “e timp destul sa ne preocupe astea lumesti in restul zilelor- acum petrecem, acum traim” – cand gazda noastra, Jan mi-a zis asta, am avut senzatia ca reeditam Zorba Grecul…si mi-a placut mult si mi-a amintit de intelepciunea rostita intr-un cantec:
Fara program sau agenda definita am incheiat aproape 2 zile din scurtul periplu olandez. Sunt relaxat in masura in care ti-o permite un orar cu doar o singura intrare fixa: "Servim cina la ora 6...". Am pedalat de ma doare fundul, am facut poze din mersul biciletei, am baut bere si am glumit cu localnici sugubeti de varsta a treia. Am mancat Krentebolen (chifle cu stafide) cu unt si capsuni la micul dejun si le-am udat din belsug cu minunatul gust al unei Dowe Egberts la filtru. Am stat nitel si la soare (desi arat deja ca un taciune) si apoi am mai pedalat nitel. Am cautat machete de VW cat mai deosebite...but no joy...si apoi m-am urcat inapoi pe bicicleta... Acum astept ca in fiecare seara sa vad cum soarele istovit de calatoria sa zilnica (aici mai lunga decat la noi - ca deh, latitudinea) va saruta de noapte buna pajistea din fata casei noastre pe care calca nonsalant cativa caiuti Frieslandezi... heel mooie
Urasc sa imi fac bagajele si totusi asta ma asteapta in urmatoarele ore. Maine incepe ultima saptamana din concediul meu dedicat exclusiv familiei si rasaritul zilei de luni ma va gasi trandavind printre asternuturi olandeze. Nu imi doresc decat ca acolo sa ma astepte o bicicleta si o agenda deschisa - sa nu am programul deja stabilit precum o vacanta la pachet cumparata de la vreo firma dubioasa de turism. Imi e dor sa pedalez prin padurile din Oranjewoud si sa franez brusc pentru a lasa un iepure sau o caprioara sa imi taie calea. Sau sa ma iau la intrecere cu nenea care se dau cu role de viteza si oricat de tare as da eu la pedale, ma depasesc cu gratia unor magicieni care parca au inghetat timpul in jurul lor si acum se plimba nestingheriti. La drept vorbind cred ca imi e pur si simplu dor sa fac sport asa cum eram obisnuit pana cand piciorul meu stang s-a gandit ca e vremea sa ia o pauza... Tocmai de asta si pentru ca acum am voie, decid solemn acum ca - la intoarcere imi voi reconditiona rolele - vara e inca in putere - ar fi pacat sa ratez ocazia. Abia astept sa ma intorc - chiar daca asta echivaleaza cu terminarea concediului...