Am deja o luna de zile de cand iau in serios alergatul. Initiativa a apartinut cuiva drag si o sa ii raman indatorat ca m-a scos din casa acele prime dati (pana m-a prins microbul...si da, te asigur ca te prinde inca de la prima supradoza de endorfine).
Nimic nu se compara cu o doza mica de euforie post alergare...si pot spune acum cu mana pe inima ca vezi lumea cu alti ochi imediat dupa ce ai servit din coctailul unic rezultat din imbinarea durerilor musculare cu bucuria de a fi realizat inca o cursa buna.
Daca in primele ei instante euforia era inexplicabila, sau cel putin nu era asociata vreunei idei anume, de data asta, probabil si declansata de melodia extrem de potrivita momentului, am gasit un rost... o legatura dintre scanteiele de fericire care ma cuprinsesera ragaz de cateva zeci de secunde si tot ceea ce ma leaga de lumescul traiului meu zilnic.
Pentru prima data in decursul unei saptamani in care am boxat cu emotii si frustrari, pentru ca apoi sa fiu facut KO de ceea ce pe moment am perceput gresit si trivial drept un "esec in cariera", am vazut clar. Am fost atat de concentrat de atingerea unei tinte, incat am confundat-o cu un scop in sine, si mai mult de atat, orbit fiind de toata aceasta alergatura, am uitat ca pana si din felul in care iesim dintr-o infrangere putem invata si ne putem apropia mai mult de ceea ce vrem sa devenim.
Am vazut clar aseara cat de multe lucruri cu adevarat frumoase si pentru care merita sa te bucuri sunt in jurul meu.
Am reusit pentru un scurt interval sa revad lumea si sa redevin recunoscator pentru tot ceea ce e frumos in ea si in viata mea.
Am inteles ca adesea destinatia e mai putin importanta decat drumul parcurs si felul in care acesta ne formeaza...
Am decis sa revin la alergat dar numai in parc pentru ca prin viata trebuie pasit astfel incat sa poti savura tot ceea ce tine de acest carusel unic - fie ele dulci sau amare.
Intr-un final am inchis ochii si m-am lasat cuprins de versuri:
"I want to stay as close to the edge as I can without going over. Out on the edge you see all kinds of things you can't see from the center" - Kurt Vonnegut
Se afișează postările cu eticheta nerostite. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nerostite. Afișați toate postările
marți, aprilie 19, 2011
vineri, august 07, 2009
Nerostite...
Pana nu de mult credeam (cu un oarecare aer de falsa superioritate) ca am parcurs o distanta incomparabil mai mare decat altii. Si era bine. Eram chiar mandru de cicatricile de pe talpi si de hainele uzate - marturii ale momentelor cand destinul (for lack of a better word) s-a uitat piezis la mine si am razbit.
Acum insa, ma intreb cu o frecventa suparatoare daca nu cumva m-am ratacit, daca usurinta cu care m-am lasat purtat de curentii potrivnici nu m-a dus mai departe decat mi-as fi inchipuit atunci cand am pornit. Aproape zilnic imi verific busola, o asez pe muschi de copac si caut din rasputeri Steau Nordului sperand ca in cele din urma sa-imi gasesc calea sau macar fragmente din cel care a pornit pe ea in urma cu mult timp...
Acum insa, ma intreb cu o frecventa suparatoare daca nu cumva m-am ratacit, daca usurinta cu care m-am lasat purtat de curentii potrivnici nu m-a dus mai departe decat mi-as fi inchipuit atunci cand am pornit. Aproape zilnic imi verific busola, o asez pe muschi de copac si caut din rasputeri Steau Nordului sperand ca in cele din urma sa-imi gasesc calea sau macar fragmente din cel care a pornit pe ea in urma cu mult timp...
sâmbătă, august 01, 2009
O fi rau, o fi bine...
AM scris si am sters vreo 4 variante de inceput ale acestui post, incercand sa descriu starea de 2 lei care m-a caracterizat in urma cu 24 de ore.
AM fost posac, am fost dezamagit, am fost acru, am fost confuz, am fost meditativ, am fost transant, am fost duplicitar...si toate astea in sinea mea.
AM creat o tornada sufleteasca si am intretinut-o punandu-i in cale muzica si ganduri, sperante irosite si viziuni ale unui viitor alternativ in care EU CHIAR IMI CONTROLEZ VIATA.
AM avut momente in care imi venea sa plang la fel de mult cum mi-as fi dorit ca celor care plang prea des sa le sece izvorul.
AM fost vindicativ si neinduplecat - am fost toate astea si mai multe - dar numai eu am stiut. Si am tinut intr-atat sa nu impart cu nimeni asta incat oricine ma simtea si incerca sa se apropie -vadit interesat sa ma binedispuna - se lovea de vorbe taioase precum sarma ghimpata sau de un zambet lapon ce indemna la autoconservare:

AM ajuns in cele din urma sa apreciez acest cataclism interiorizat ca dovada a faptului ca si eu pot sa am un colt doar al meu - un "bat - cave" unde sa ma retrag si din care sa-mi privesc existenta ca un spectator cu vadite inclinatii autocritice.
AM sa iti atrag atentia insa ca aceesta nu e nici pe departe "my happy place" - e reversul. E locul rece si ostil in care doar eu pot supravietui si unde tot ce ma inconjoara si imi afecteaza trairile devine ALB sau NEGRU - si e atat de simplu sa judeci cand nu mai ai atatea variabile.
-------------------------------------------------------------------------------------
Nu stiu daca m-am intors cu totul de acolo, sau daca am incuiat calea de acces - de fapt nici nu sunt pe deplin convins ca vreau sa fac asta - cochetez cu revenirea in acel loc in care parca am lasat o parte din mine... O fi rau, o fi bine?
AM fost posac, am fost dezamagit, am fost acru, am fost confuz, am fost meditativ, am fost transant, am fost duplicitar...si toate astea in sinea mea.
AM creat o tornada sufleteasca si am intretinut-o punandu-i in cale muzica si ganduri, sperante irosite si viziuni ale unui viitor alternativ in care EU CHIAR IMI CONTROLEZ VIATA.
AM avut momente in care imi venea sa plang la fel de mult cum mi-as fi dorit ca celor care plang prea des sa le sece izvorul.
AM fost vindicativ si neinduplecat - am fost toate astea si mai multe - dar numai eu am stiut. Si am tinut intr-atat sa nu impart cu nimeni asta incat oricine ma simtea si incerca sa se apropie -vadit interesat sa ma binedispuna - se lovea de vorbe taioase precum sarma ghimpata sau de un zambet lapon ce indemna la autoconservare:

AM ajuns in cele din urma sa apreciez acest cataclism interiorizat ca dovada a faptului ca si eu pot sa am un colt doar al meu - un "bat - cave" unde sa ma retrag si din care sa-mi privesc existenta ca un spectator cu vadite inclinatii autocritice.
AM sa iti atrag atentia insa ca aceesta nu e nici pe departe "my happy place" - e reversul. E locul rece si ostil in care doar eu pot supravietui si unde tot ce ma inconjoara si imi afecteaza trairile devine ALB sau NEGRU - si e atat de simplu sa judeci cand nu mai ai atatea variabile.
-------------------------------------------------------------------------------------
Nu stiu daca m-am intors cu totul de acolo, sau daca am incuiat calea de acces - de fapt nici nu sunt pe deplin convins ca vreau sa fac asta - cochetez cu revenirea in acel loc in care parca am lasat o parte din mine... O fi rau, o fi bine?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)