vineri, noiembrie 25, 2011
marți, aprilie 19, 2011
Cursa vietii
Am deja o luna de zile de cand iau in serios alergatul. Initiativa a apartinut cuiva drag si o sa ii raman indatorat ca m-a scos din casa acele prime dati (pana m-a prins microbul...si da, te asigur ca te prinde inca de la prima supradoza de endorfine).
Nimic nu se compara cu o doza mica de euforie post alergare...si pot spune acum cu mana pe inima ca vezi lumea cu alti ochi imediat dupa ce ai servit din coctailul unic rezultat din imbinarea durerilor musculare cu bucuria de a fi realizat inca o cursa buna.
Daca in primele ei instante euforia era inexplicabila, sau cel putin nu era asociata vreunei idei anume, de data asta, probabil si declansata de melodia extrem de potrivita momentului, am gasit un rost... o legatura dintre scanteiele de fericire care ma cuprinsesera ragaz de cateva zeci de secunde si tot ceea ce ma leaga de lumescul traiului meu zilnic.
Pentru prima data in decursul unei saptamani in care am boxat cu emotii si frustrari, pentru ca apoi sa fiu facut KO de ceea ce pe moment am perceput gresit si trivial drept un "esec in cariera", am vazut clar. Am fost atat de concentrat de atingerea unei tinte, incat am confundat-o cu un scop in sine, si mai mult de atat, orbit fiind de toata aceasta alergatura, am uitat ca pana si din felul in care iesim dintr-o infrangere putem invata si ne putem apropia mai mult de ceea ce vrem sa devenim.
Am vazut clar aseara cat de multe lucruri cu adevarat frumoase si pentru care merita sa te bucuri sunt in jurul meu.
Am reusit pentru un scurt interval sa revad lumea si sa redevin recunoscator pentru tot ceea ce e frumos in ea si in viata mea.
Am inteles ca adesea destinatia e mai putin importanta decat drumul parcurs si felul in care acesta ne formeaza...
Am decis sa revin la alergat dar numai in parc pentru ca prin viata trebuie pasit astfel incat sa poti savura tot ceea ce tine de acest carusel unic - fie ele dulci sau amare.
Intr-un final am inchis ochii si m-am lasat cuprins de versuri:
Nimic nu se compara cu o doza mica de euforie post alergare...si pot spune acum cu mana pe inima ca vezi lumea cu alti ochi imediat dupa ce ai servit din coctailul unic rezultat din imbinarea durerilor musculare cu bucuria de a fi realizat inca o cursa buna.
Daca in primele ei instante euforia era inexplicabila, sau cel putin nu era asociata vreunei idei anume, de data asta, probabil si declansata de melodia extrem de potrivita momentului, am gasit un rost... o legatura dintre scanteiele de fericire care ma cuprinsesera ragaz de cateva zeci de secunde si tot ceea ce ma leaga de lumescul traiului meu zilnic.
Pentru prima data in decursul unei saptamani in care am boxat cu emotii si frustrari, pentru ca apoi sa fiu facut KO de ceea ce pe moment am perceput gresit si trivial drept un "esec in cariera", am vazut clar. Am fost atat de concentrat de atingerea unei tinte, incat am confundat-o cu un scop in sine, si mai mult de atat, orbit fiind de toata aceasta alergatura, am uitat ca pana si din felul in care iesim dintr-o infrangere putem invata si ne putem apropia mai mult de ceea ce vrem sa devenim.
Am vazut clar aseara cat de multe lucruri cu adevarat frumoase si pentru care merita sa te bucuri sunt in jurul meu.
Am reusit pentru un scurt interval sa revad lumea si sa redevin recunoscator pentru tot ceea ce e frumos in ea si in viata mea.
Am inteles ca adesea destinatia e mai putin importanta decat drumul parcurs si felul in care acesta ne formeaza...
Am decis sa revin la alergat dar numai in parc pentru ca prin viata trebuie pasit astfel incat sa poti savura tot ceea ce tine de acest carusel unic - fie ele dulci sau amare.
Intr-un final am inchis ochii si m-am lasat cuprins de versuri:
joi, aprilie 14, 2011
Losing grace(fully?)
Din cand in cand viata iti da cate un pumn in burta...si asta doare mai tare decat bataia pe care ti-ai fi incasat-o vreodata in toata cariera ta de adolecent. Fiecare pumn pe care il primesti de la viata e diferit si e garantat ca va lasa o rana asemeni un semn de intrebare care vibreaza in interiorul nostru pana cand plasturele viclean al uitarii (sau oare al resemnarii?) ne aduce alinarea.
Pentru mine, cele mai de neinteles astfel de infrangeri sunt cele care vin din senin rapindu-ti ratiunea si amortindu-ti sufletul.
M-am mandrit intrucatva mereu ca desi nu e cel pe care l-am ales, drumul meu in viata e cel pe care mi l-am cladit prin forte proprii si ramanand fidel propriilor principii morale. Atunci cand am ocazia sa ma uit in urma chiar si la varsta asta necoapta, pot spune ca perioada X de nesomn si eforturi sustinute a coincis unui eveniment Y, pe care, conform normelor sociale in vigoare, le-am considerat succese personale sau profesionale.
Ce se intampla insa cand esti vitregit de ceea ce consideri ca meriti sau, daca e sa o zicem pe sleau, ti se potriveste ca o manusa? Intrebarea e la fel de inutila ca o explicatie pe care nu ti-o asumi, pentru ca oricat ai incerca sa dai un sens, sa intorci esecul in favoarea ta invatand ceva chiar si din experienta asta, ce te faci atunci cand nu ai ce sa inveti?
Strangi din dinti ... te chircesti de frustrare... iti blestemi soarta care nu te-a nascut sub un blazon mereu insorit sau te scarpini in crestet a neputinta , ridici din umeri pentru ca mai apoi sa fii invins de ganduri pe cat de negre pe atat de umane:
ERA RANDUL MEU! TREBUIA SA FIU EU....FURIE, RESEMNARE, DRACI...
M-am consumat in fel si chip...de 3 zile oftez la ora fixa si nu pot sa nu clipesc fara sa imi apara pe retina imaginea unui contracandidat coplesit de laurii pe care numele meu ar fi aparut mai firesc : un nou loc de munca, un salariu mai bun...sansa de a o lua de la inceput...
-----------
dar... nu e prima data si fix asta ma convinge ca nu va fi nici ultima.
Macar din cauza asta e cazul sa ma ridic de pe podeaua esecului, sa imi scutur fiinta de praful renuntarii si sa ma calesc pentru urmatoare astfel de momente.
-----------
Cu ce m-am ales?
1. De data asta am avut norocul sa am alaturi pe oamenii cei mai dragi ca sprijin moral si pentru asta o sa ii indragesc azi mai mult decat ieri....si tot asa, zi de zi.
2. Confirmarea ca reperele dupa care am ales sa pasesc in viata m-au ajutat sa cladesc o imagine cu care (romaneste spus) pot iesi in lume cu capul sus.
3. Muzica noua care vindeca...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)